Nu regret nimic. Oare chiar suntem suma faptelor noastre?

Nu, nu am o introducere prea coerentă pentru articolul ăsta… Încă mă bântuie spectacolul și încă mi-e greu să-mi găsesc cuvintele… Așa că am să trec, cu permisiunea voastră, direct la subiect. Am fost aseară la Nu regret nimic. Spectacol adus în FNT tocmai de la Satu Mare de către Trupa Harag György a Teatrului de Nord… Un spectacol despre care nu știam absolut nimic, dar pe care am ținut neapărat să-l văd… Și îi mulțumesc din inimă instinctului pentru că mi-a purtat pașii în sală!

Spectacolul ăsta e bun. Foarte bun. Atât de bun că m-aș duce până la Satu Mare numai ca să-l mai văd o dată. Și nu, chiar nu glumesc! Rar am întâlnit un asemenea echilibru într-un spectacol. Echilibru perfect între cei trei oameni de pe scenă. Echilibru perfect între text, actorie, sceno, regie, muzică, tot… Echilibru perfect între dimensiunea dramatică a poveștii și umorul – un pic dark ce-i drept – cu care se revelează ea publicului… Nu regret nimic e despre acei oameni care înainte de ’89 au făcut rău altor oameni. Și e despre mult mai mult de atât… E despre alegeri. Mai mult sau mai puțin greșite, dacă privim cu atenție… Despre fapte și consecințe… Despre destin, care nu iartă pe nimeni… Despre trecutul, care mai devreme sau mai târziu ne ajunge pe toți din urmă… Despre putere, despre mecanismele ei nebănuite și despre cât de mult o pot lua lucrurile razna atunci când ea ajunge în mâinile cui nu trebuie… Despre o realitate ascunsă pe cât de greu de acceptat, pe atât de prezentă în trecutul și prezentul nostru, al tuturor… Și mai e și despre prietenie povestea asta… Despre iubire. În forma ei cea mai pură și mai necondiționată… Despre demnitate și curaj… Despre coincidențe, care nu există… Despre puterea inocenței… Despre schimbare, despre oameni și despre încredere…

Textul lui Székely Csaba sondează psihologia unui anumit tip de criminal parcă prea puțin studiat până acum în teatru, cu o precizie chirurgicală. Iar felul în care e adus la viață de acești trei oameni – sub bagheta lui Lendvai Zoltán, într-unul dintre cele mai mișto și mai pline de simboluri decoruri din câte am văzut eu vreodată – te provoacă să-ți pui o sumedenie de întrebări… Da, te revoltă. Și încă cum! Dar în același timp, te face să vezi un pic the big picture… Nu, nu există scuze pentru faptele acestor monștri… Dar poate că e totuși necesar să ne oprim o clipă și să ne gândim cam ce am fi făcut noi în locul lor… Cam cât de relative sunt noțiunile astea de bine și de rău… Cam până unde am merge pentru ceva (sau cineva) ce iubim dincolo de orice pe lume… Nu poți să nu cântărești pentru o secundă totul înainte de a judeca… Nu regret nimic te obligă să înțelegi că până și oamenii răi sunt oameni… Că umanitatea găsește totuși, aproape în orice inimă, cotloane în care să se cuibărească… Că uneori oamenii cei mai diferiți pot lega prietenii dintre cele mai speciale… Că nicio crimă nu rămâne, în definitiv, nepedepsită… Și că sunt pe lumea asta pedepse de o mie de ori mai grele decât închisoarea… Și e imposibil să nu te întrebi ceva pe final, printre lacrimi… Suntem noi oare suma faptelor noastre? Așa, pur și simplu? Sau există oare o formulă matematică ceva mai complexă care se aplică atunci când vine momentul să dăm socoteală? E oare posibil ca unele fapte bune să cântărească suficient cât să anuleze cine știe câte altele dintre cele rele? Sunt oare vinovăția și regretul, atunci când vin cu adevărat din suflet, îndeajuns pentru a ne izbăvi după o viață de păcate de neiertat?

Cât despre actori… Doamne, cât de buni au fost! Am privit hipnotizată timp de o oră și vreo patruzeci de minute la jocul lor. Nagy Csongor Zsolt m-a enervat la culme cu personajul lui. Ceea ce e exact ce trebuia să facă. Și ceea ce nu are cum să fie deloc ușor de realizat, actoricește vorbind… De cum își face apariția pe scândură și până la ultima replică pe care o dă în spectacol, Zsolt e… ei bine, adorabil. Da, Alex e un nemernic sadic și oportunist, care merită bătut măr. Dar la o asemenea interpretare, nu ai cum să nu iubești actorul din spatele măștii! Apoi e Keresztes Ágnes. Superbă. Într-un rol al naibii de greu. Construind cu energie și cu o finețe incredibilă un personaj de care publicul se îndrăgostește in a heartbeat… Fata asta e un munte de talent. Și de curaj. Și aseară a câștigat în persoana mea un fan 🙂 Iar Rappert-Vencz Gábor? E prima dată când îl văd pe jucând. Și vreau să-l revăd. Pe toți trei vreau să-i revăd! Nu știu ce-a făcut el acolo pe scenă, dar domnul Gábor a reușit cumva să-mi taie răsuflarea. L-a încredințat regizorul cu o partitură uriașă. O provocare de care se achită așa cum puțini actori ar putea să o facă… Dominik e genul de personaj care cere mult de la actorul care-i dă viață. Emoțional vorbind. Însă felul în care-l creionează omul ăsta e incredibil. Da, vrei să-l urăști pe Dominik. Știi că trebuie să-l urăști, că așa ar fi corect… Dar îl înțelegi. Îl privești în ochi și vezi ce poartă-n suflet… Vrei parcă să te duci acolo, să-l îmbrățișezi și să-i spui că-l ierți… Vrei parcă, la final, să faci ceva să-l salvezi… Deși da, știi în continuare că e vorba de un criminal… Și e fascinant cât de expresiv poate fi. Câtă emoție poate să transmită Gábor. Cât de mult „vorbește” atunci când tace… Cum poate să te facă pe tine, spectatorul, să trăiești o dată cu el tot amalgamul ăla de sentimente care se înghesuie în sufletul bântuit de trecut al cândva temutului Dominik… L-am văzut cu ochii în lacrimi la aplauze și am știut că e unul dintre acei actori rari care nu joacă, ci respiră teatru. Și mi-a părut rău. Mi-a părut rău că nu am avut să-i dau la schimb pentru toată emoția aia decât aplauze. Niște umile și trecătoare aplauze…

Nu știu cum o să fac, dar țin neapărat să revăd Nu regret nimic. Și să-i mai văd pe oamenii ăștia trei și-n alte roluri. Până una alta, mă simt onorată că am fost aseară printre spectatori. Și că am avut șansa să descopăr un spectacol pe care orice teatru și l-ar dori în repertoriu. Și trei actori care – și îmi asum pe deplin ceea ce spun acum! – ar avea o groază să-i învețe pe mulți dintre cei care se fălesc că joacă pe prima scenă a țării ori pe alte scene (aproape) la fel de mari… Köszönöm szépen, oameni frumoși!



Categorii:drama, TEATRU

Etichete:, , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: