INTERVIU. Emil Călinescu: La teatru caut experiențe…

Dacă mergeți des la teatru e imposibil să nu-l fi remarcat măcar o dată în foaier ori în sală pe Emil Călinescu. Oltean mândru, spectator devotat, cinefil, gurmand, posesor de cele mai colorate haine din univers și, first and foremost, blogger, Emil e unul dintre oamenii cu care de mult voiam să stau vorbă. Am reușit, într-o după amiază, la Tartelicious (n.r. un loc fermecat despre care am povestit mai multe aici). Despre ce-am povestit, citiți voi mai jos…

 

Hai să începem. Pentru cei care nu te cunosc, te la să te prezinți la “cameră”…

Hmm… Stai să mă aranjez un pic (râde). Salutare eu sunt Emil, am 11 blog-uri și nu am absolut nicio idee despre ce o să vorbim aici.

 

Mai scriu oamenii, dar… 11 blog-uri?

Unul era prea puțin. Și după ce m-am apucat de asta, nu m-am mai oprit decât la unsprezece…

 

Și? Despre ce scrii?

Păi… primele trei au fost blog-uri generaliste. Apoi, următoarele au fost de nișă. Scriu despre teatru, despre film, despre sport, despre politică, despre mâncare și despre cărți. Și vreau să spun că citestemil.ro, blog-ul de carte, merge uimitor de bine. Nu eram prea convins când am început, dar merge mai bine decât blog-ul de teatru.

 

Și presimt că o să ne spui și de ce, nu?

Blogul de teatru e localizat geografic. Nu o să intre un ieșean să vadă ce am scris eu despre un spectacol din București. Apoi, publicul din afară care caută să citească în limba română, la fel… Dar cărțile sunt citite și din Iași și din București și din New York 🙂 Bine, e valabil și pentru cinemil.ro, blog-ul de film. Dar acolo cumva mă așteptam să am trafic…

 

Acum întrebarea aia pe care o pun toți când aud că ești blogger… Tu din asta trăiești?

Da. De asta și sunt 11. Cei care au un singur blog au și o altă sursă de venit. De asta mă tot cert cu unii și cu alții legat de noțiunea asta de blogger. Fiindcă foarte mulți lucrează în PR, în advertising, în orice altceva și au un blog. Eu pe ei nu i-aș numi bloggeri. Nu neg că unii dintre ei ar putea scrie – sau chiar scriu – mai bine decât mine. Doar că eu, care la bază am făcut sociologie, am chestia asta. Când completezi o fișă și trebuie să spui ce meseria ai, ei nu scriu acolo blogger. Eu da. Și cred că sunt printre puținii…

 

Cât contează să scrii bine și cât contează să scrii mult?

E exact ca la fotbal. Că nu întâmplător am eu și un blog de sport… Un jucător bun nu e cel care face un meci bun pe an, ci unul care joacă constant bine. Blogger-ul bun scrie constant bine. Nu are un articol genial, apoi șase luni nu mai scrie nimic. Că dacă aș aștepta eu șase luni să-mi vină o idee genială, aș muri de foame 😀

 

Vrei să spui că tu ești genial de fel, corect?

Poți spune și așa…

 

Și acum cealaltă întrebare pe care o auzi de fiecare dată când află oamenii că ești blogger… Cum produce bani un blog?

Sunt patru modalități. Bannere și link-uri pe marginea blog-ului. Pe urmă, vorbim de marketing afiliat. Aici depinde. Eu vând mult așa, dar nu vând scump. În sensul că mie îmi merge marketing-ul afiliat pe cărți. Și îți dai seama că degeaba iei 10%, dacă e vorba de o carte de 30 lei. Nu aș putea să trăiesc niciodată doar din asta. Vin 200 – 300 de lei pe lună de acolo. Dar este și o chestie de satisfacție personală. Ai scris un articol – eu evit cuvântul recenzie! – despre cartea cutare și 10 persoane au cumpărat cartea după ce au citit articolul tău. Înseamnă că i-a convins. Că ai făcut ceva bine… Apoi, există varianta de a scrie articole despre firme, brand-uri, servicii. Unde fie ne interesează click-urile, ori scrii pentru SEO. Pe cuvântul cheie X, pui link-ul lor. În mod ideal, un articol ar trebui să le facă pe amândouă, și partea de SEO, dar și trafic direct. La mine, oamenii apelează în special pentru SEO, fiindcă aici blog-urile mele stau foarte bine 

 

Cum a venit chestia asta cu scrisul?

Mi-am făcut primul blog la mișto. În 2008, când terminasem prima facultate. Am fost într-o excursie la Paris și când m-am întors mi-am făcut blog. În primii ani am fost de părere că trebuie să tot testez. Sunt multe chestii pe care mi-am dorit să le testez în viață. Oamenii spuneau Asta o să-ți placă și de fapt nu mi-a plăcut. Și invers. Legat de blogging, toată lumea spunea că n-o să-mi placă. Fiindcă eu n-am fost niciodată un om al ideilor, nu mi-a plăcut literatura… Dar a început să-mi placă și ideea asta de a împărtăși ideile și sentimentele tale – și asta poate să însemne că am fost într-un loc și mi-a plăcut, că am testat un produs nou, că am citit o carte sau am văzut un film – a generat până acum 11 blog-uri. Și nu mi-am imaginat nicio clipă că eu din asta voi trăi…

 

Cât de des scrii?

De scris, scriu zilnic. Eu mi-am propus să scriu zilnic cel puțin 1 articol. Într-o zi pot să am comenzi, de exemplu. Atunci au fost și zile când am scris 7 articole. E adevărat, după o zi din asta, a doua zi fac pauză. Dar eu așa mi-am propus, să scriu 1 articol pe zi… Acum frecvența cu care postez pe fiecare dintre blog-uri diferă, pentru că și ele sunt diferite. Unul dintre ele este blog-ul vlog-ului. Acolo pun un clip pe vlog și apoi îl comentez și explic pe blog. E unicul scop al acelui blog. Și atunci dacă n-am clipuri pe vlog, n-am nici conținut pe vlog… Și mai este un blog. Cândva va fi și o carte. E vorba de cristianmanea.eu. Cristian Manea e personajul meu, care scrie tot felul de advertoriale și ce-i mai comandă sponsorii. Asta e ideea, e blogger-ul universal. Iar cartea, atunci când va apărea ea, va fi despre un blogger care va face ceva util societății. Și totul va fi real. Ficțiune va fi firul narativ, în care el cercetează o crimă. În rest, tot ceea ce va face el, vor fi lucruri reale pe care bloggerii chiar le fac.

 

Bănuiesc că nici tu nu scapi de hater-eală…

Nu. Dar mie îmi place. Cum adică?!? Păi eu sunt generatorul (râde). Acum stai să te întreb eu pe tine, la ce fel de hater-eală te referi? Hater-ul e ăla care spune o chestie pe care alții nu au curaj să o facă. Uite, acum s-a terminat Untold-ul. Iar cine spune că a fost nașpa la Untold, trece drept hater. Fiindcă acolo s-au întâmplat multe chestii nașpa, dar foarte mulți nu au curajul să le spună. Fie lucrează la o firmă care are o activare la festival, fie alte chestii…

 

Eu mă refeream la hater-eala adresată breslei. Bloggerilor. La oamenii care când aud cu ce te ocupi te urăsc din start…

Nu mă deranjează. Vorbesc de oamenii care au probleme reale, cumva. Au avut o experiență nasolă cu un blogger cândva și au căpătat chestia asta. Eu încerc să le explic, dacă pot. Tu mă acuzi pe mine de ceva ce ți-a făcut ție altcineva, cam asta e ideea… Dacă unul a făcut o prostie, nu înseamnă acum că toți am făcut la fel… Altfel, a avea ceva așa fără motiv cu oricine fiindcă e blogger, asta mi se pare absurd.

 

De ce teatru, cărți și film și nu altceva?

Sunt pasiunile mele. Uite, eu nu prea mă duc pe la concerte. E o chestie. Poate că sunt și eu zgârcit, dar n-aș de 300 de lei pentru un concert. Oricât de mișto ar fi, mi se pare o investiție proastă. Mai bine dau banii pe un spectacol, un film, o carte… Cu 300 de lei iau zece cărți…

 

Care a fost primul spectacol pe care l-ai văzut?

Greu de spus. Am fost cu învățătoarea, când eram mic, la ceva de Creangă. Eram toți pe jos de râs. Cred că era Dănilă Prepeleac. La Țăndărică, dacă nu mă înșel. Dar nu știu dacă are relevanță chestia asta…

 

Primul despre care ai scris?

E relativ aici. Sunt două, de când am revenit eu în teatru și a început să-mi placă. Eram în facultate, în anul I și aveam un fost coleg de liceu care era vecin cu un impresar sau ceva de genul ăsta. Și făcea loc de bilete. Și m-a luat la un spectacol. Și țin minte și acum, că înainte ce-am dus noi și-am băut vreo trei beri. Apoi am mers la Fluturii sunt liberi. La Teatrul Foarte Mic, unde în spatele nostru era unul care râdea isteric. Și noi râdeam isteric. Doar că piesa aia nu e comedie. Și asta se întâmplă când te duci la teatru un pic amețit…

A doua oară, a fost în 2012. A fost la o conferință la Zilele Biz și domnul Mihăiță a avut un discurs acolo, apoi ne-a rugat să ne lăsăm cărțile de vizită și a spus că o să ne cheme la teatru. Și imaginează-ți că acolo au fost fix 3 cărți de vizită. Și domnul Mihăiță mi-a zis ulterior că singurul dintre cei 3 care s-au dus la teatru am fost eu. Și partea foarte tare e că m-a sunat fix de ziua mea. Fără să știe că e ziua mea. Și m-a întrebat dacă am auzit de Poker. I-am zis că am văzut filmul. El mi-a spus Perfect. Te invit să vezi un spectacol care n-are nicio legătură cu filmul. Dar o să-ți placă. M-a invitat, eu m-am dus și apoi am scris despre spectacol. Și am început așa o colaborare. Eu mă simțeam cumva obligat să scriu, chiar dacă din ceea ce scriam se simțe probabil că nu sunt un om care merge des la teatru. Dar domnul Mihăiță este în primul rând un om care știe să lucreze cu tinerii. Atunci când îl întrebam la ce să mai merg el îmi spunea să mă duc mai întâi la spectacolele ușoare. Și apoi să merg spre cele grele. Era un spectacol atunci, Casa Zoikăi. Dura vreo trei ore jumate. Mi-a zis atunci că dacă m-ar fi invitat prima dată la Casa Zoikăi, n-aș mai fi călcat într-un teatru niciodată.

 

Te simți obligat să scrii, dacă te invită oamenii?

Da. Fiindcă eu plec de la ideea că ei nu mă invită pe ochi frumoși sau că le place lor de mine. Mă invită pentru că am un blog. Eu am plecat mereu de la premiza că nu există lucruri gratis…

 

Și dacă ce vezi e dezastruos?

E, aici e o problemă. Nu scriu chiar despre tot ce văd. Cam despre 75% – 80% din spectacole. Se întâmplă uneori să se întâmple foarte multe chestii într-un timp foarte scurt și să nu am când să scriu despre toate. Alteori, se întâmplă ce zici tu. E un spectacol prost. Un spectacol, un film, o carte… Întâmplător, la cărți e simplu. Pentru că nu colaborez decât foarte rar cu editurile. Altfel, colaborez cu librăriile online. Și ei nu sunt interesați dacă mi-a plăcut mie o carte sau nu. Eu trebuie doare să-i promovez și să trimit oameni pe site-urile lor… E adevărat, la cărți rar se întâmplă să nu-mi placă. Fiindcă eu comand ce cărți vreau eu și am prostul obicei să mă interesez înainte. La filme se întâmplă mai des să fie articole negative, fiindcă se poate să nu fie filmul în genul meu. La teatru, eu pur și simplu apreciez tot efortul de acolo. Și foarte rar s-a întâmplat să scriu negativ despre un spectacol.

 

Un spectacol care ți-a plăcut mult de tot?

Acum depinde ce înseamnă că mi-a plăcut… Sunt spectacole memorabile. Dar eu în general caut experiențe la teatru și nu neapărat un spectacol foarte bun. Îți dau un exemplu. Dibuk, de la Teatrul Evreiesc. M-a șocat efectiv. Citisem foarte puțin despre ce urma să văd și când am văzut exorcizare în direct, acolo, pe scenă, mi s-a făcut pielea de găină. Eu, ca cinefil, îmi doream de mulți ani să văd o exorcizare la teatru. Și uite că am văzut una evreiască. E un spectacol de două ore, fără pauză. E destul de obositor. Și e și-n Idiș, deci e și mai obositor fiindcă trebuie să tot ridici capul la supratitrare. Și după vreo oră și zece mă cam foiam eu pe scaun, amorțisem. Simțeam nevoia de pauză. Și după încă vreo zece minute a început exorcizarea. A durat vreun sfert de oră. Și mi-am zis că merită spectacolul înainte de toate pentru alea 15 minute… E drept, m-am dus pe urmă la spectacol și nu l-am mai simțit la fel… Și vezi, de asta nu pot să spun că un spectacol e bun sau prost. Pur și simplu unul m-a făcut să simt ceva, altul nu…

 

Ce n-ai promova, indiferent de câți bani ți s-ar oferi, pe niciunul dintre astea 11 blog-uri ale tale?

Chestii ilegale. Atâta timp cât ceva e legal, de ce să nu promovez? Am promovat și videochat. Și masaj erotic. M-am asigurat doar că ceea ce promovez este legal. Eu plec de la premiza că un articol are în primul rând scop de SEO. Dacă tu cauți masaj erotic, înseamnă că asta îți dorești, nu? Rolul meu este să-ți apară site-ul X în daun site-ului Y, când tu oricum cauți treburile alea.

 

Și nu-ți auzi vorbe de la ăștia care cred că nu-i frumos ca oamenii care vorbesc despre cultură să vorbească și despre chestii „deocheate”?

Știi de ce mi-am făcut eu blog? Intram pe forum-uri și uram regulile și cenzura. Am vrut un loc al meu, unde să pot să fac cum vreau eu. Cine spune ce pot și ce nu pot să scriu la mine pe blog?

 

Ce n-ai promovat încă, dar vrei să o faci?

Haine. Serios. Nu doar haine, dar magazine care vând haine colorate. Ideea de a te îmbrăca vesel, colorat…

 

Dacă ar fi și al 12-lea blog, despre ce ar fi?

Următorul ar trebui să fie despre… haine. Dar el mai așteaptă un pic. Când am făcut al 11 –lea blog, cel despre mâncare, am scris un articol. Am zis că am echipă de fotbal completă. Am pus fiecare jucător – adică fiecare blog – pe postul lui. Apropo, blog-ul de politică e extremă dreaptă. Glumesc. Iar blog-ul numărul 12 îl trimit direct în tribună, și clar trebuie să se îmbrace diferit (râde).

 

Când aud oamenii că scrii despre ceva, vor neapărat recomandări… Hai să fiu și eu la fel de enervantă ca toți ceilalți… Trei cărți pe care ai vrea neapărat să le citească oamenii care încă n-au ajuns la tine pe blog?

Fiecare om are vârsta lui, perioadele lui din viață, experiențele lui, gusturile lui. De asta e absurd să recomanzi ceva așa, tuturor oamenilor… Eu pot să recomand, de exemplu, un thriller pe care l-am citit eu anul ăsta și care mi-a plăcut mie mult. E vorba de Pacienta tăcută. Dar sunt persoane cărora nu le plac thrillerele. Deloc. Și atunci degeaba recomand eu unul care m-a dat pe spate cuiva care nu citește așa ceva… Și uite, e Micul prinț, care place la 90% dintre oameni. Eu o urăsc din suflet…

 

Ultimul film bun pe care l-ai văzut?

Urmează să apară La Gomera a lui Porumboiu. Eu l-am văzut la TIFF. E unul dintre cele mai bune filme românești și pe ăsta chiar îl recomand.

 

Din postura de cinefil, ce lipsește cinematografiei românești?

Banii, evident (râde). Așa, pe scurt. E prea mult film realist și prea puțin comercial. Deși ai putea să faci comedie bună și cu bani puțini… Bine, e nevoie de bani mulți pentru promovare, chiar dacă te descurci să produci un film cu bani puțini…

 

Ce-ai zice tu că-i cel mai nașpa în peisajul blog-urilor de pe la noi? Ce ar trebui să se schimbe?

Hmm… Nu vreau să vorbesc acum despre ce mi se pare mie nașpa. Eu zic că e loc pentru toată lumea… Din punctul meu de vedere ar trebui să existe mai mulți bloggeri culturali. Avem foarte mulți bloggeri de carte, destule blog-uri de film, dar foarte puține blog-uri de teatru. Și asta mi se pare un lucru trist. Da, teatrul nu e profitabil. Traficul confirmă. Dar tot cred că ar trebui ca cineva să facă totuși asta…

 

Cât investești până să începi să câștigi dintr-un blog?

E o întrebare capcană. Și îți spun și de ce. În momentul în care ai deja un blog și îți mai faci încă unul, poți să spui că nu ai investit mai nimic în al doilea… E greu să spun ce-ar însemna acum, din moment ce eu m-am apucat de niște ani de blog. Iar în momentul în care am devenit profesionist, Google deja mă vedea acolo cu doi ani vechime. În domeniul ăsta, lucrurile se schimbă de la o zi la alta… A, și încă ceva. Dincolo de ce ai tu pe un blog, foarte mult contează comunitatea pe care ți-ai creat-o tu pe Facebook. Dacă ai o mega comunitate pe Facebook sau pe Instagram, oamenii ăia vin evident direct către blog-ul tău în momentul în care îi dai drumul.

 

Poți să reziști ca blogger fără un cont în social media?

Nu. Trebuie să exiști undeva. Pe Facebook, pe Instagram… În America rupe Twitter-ul. Uite că la noi n-a prins. Probabil pentru că e o chestie mult mai inteligentă decât Insta

 

Ai un scriitor preferat?

Nu. La fel cum nu am un regizor sau un actor preferat. Nu am de ce.

 

Dar un teatru preferat? Ca loc și ca energie zic, nu neapărat ca ceea ce oferă în materie de spectacole…

Uite, deși mi-au plăcut cam toate spectacolele de la Sala Mare a TNB-ului, sala în sine îmi displace profund. În schimb, la Craiova am fost o singură dată la teatru. De cum am intrat am simțit un vibe pozitiv acolo. La fel la Oradea, la Sala Mare. În schimb, la Sala Mare a teatrului din Cluj, n-am simțit nimic. Nu mă întreba de ce, dar nu mi-a plăcut deloc.

 

Ce faci când nu scrii? Că oamenii au impresia că noi, ăștia cu blog-uri, avem o groază de timp liber…

Dimpotrivă. Eu mă gândesc tot timpul la următorul articol… Când mi se întâmplă chestii sau când văd ceva, în mintea mea deja lucrez la un articol…

 

Dacă nu ai fi ajuns blogger ai idee ce-ai fi făcut?

Nu știu. Orice chestie te schimbă. E absurd să spui ce-ar fi fost dacă… Eu mă bucur doar că fac ceea ce fac. E foarte simplu 🙂

Crezi că ai putea acum să îmbrățișezi viața de corporație?

Doamne ferește! Sper să un fiu nevoit vreodată!!!!

 

Ce e cel mai greu la viața de blogger?

E foarte bine să fii liber, să scrii tu pentru tine. Dar recunosc că îi invidiez pe cei care sunt strict content creatori. Pentru că ei nu trebuie să își găsească clienți, articole sponsorizate, surse de venit. Da, dacă mi-ar oferi un site mare niște bani să fac doar chestia asta, strict să scriu, cred că aș accepta. Apoi, libertatea mea ar fi mult îngrădită, dacă mi s-ar impune chestii despre care să scriu și aș renunța…

 

Propuneri din astea de-a dreptul tembele – gen scrie-mi și mie ceva mișto pe 3 lei – ai primit?

Aaa, da. Dar eu nu le bag în seamă.

 

Ce-ai schimba la parcursul tău de până acum, ca blogger?

Cred că aș face mai repede trecerea spre blogging-ul cultural, care cred mi se și potrivește mai bine decât alte domenii… La teatru, așa cum ziceam, merg constant din 2012 și ăsta nu e un lucru cu care mă mândresc…

 

Hai să-ți adresez și ultima întrebare… Dacă ai putea avea orice superputere din lume, care-ai vrea să fie?

Să zicem că aș vrea să fiu invizibil 🙂 

 

Ok, dar acum spune-ne și de ce…

Fiindcă poți să faci multe chestii. Să vezi ce vorbesc alții despre tine sau despre tine. Să asculți conversațiile unor oameni care poate îți decid ție viitorul. Să ajungi în multe locuri… Nu, nu mi-aș dori să fac nimic ilegal. Doamne ferește. Dar aș vrea să văd unele chestii… Aș vrea, de exemplu, să văd cum ajunge un spectacol așa cum ajunge fără ca oamenii ăia să știi că sunt acolo și să se lase influențați de prezența mea…

 

Bun. Ajunserăm la final. Mai vrei să spui ceva la „cameră”?

Aș vrea… Dar îmi promiți că apare în transcriere, da?

 

Promit. Hai, zi!

Când îmi dai și tu mie un interviu?

 

Păi cum să refuz așa propunere?

Când e ziua ta?

 

Pe 8 martie…

Perfect. La anul pe 8 martie apare interviul tău la mine pe blog 😀

 

 

Just a reminder: Opiniile exprimate de către persoanele intervievate sunt strict personale și nu reflectă poziția Cultural.21 față de situațiile, persoanele sau faptele în discuție



Categorii:INTERVIURI

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: