UFO. Niciodată să nu uiți de inima ta…

În weekend am ratat o premieră la care țineam morțiș să ajung. Am uitat ca fraiera să-mi cumpăr bilet înainte să se dea toate, până la ultimul… Dar tot în weekend am ajuns și la UFO. Și cunoscându-mă deja foarte bine, veți întreba acum ce mi-a venit, nu-i așa? Fiindcă la prima vedere, veți spune, nu pare chiar genul meu de spectacol… Da, eu sunt un pic reticentă față de treaba asta cu teatrul care riscă să fie acaparat de tehnologie. Și nu, Ivan Vyrypaev nu e neapărat scriitorul meu favorit… Știu, se spune că ar fi genial. Doar că pur și simplu nu e genul meu… Și totuși am ajuns la UFO. Rămăsese – după Steaua fără nume, despre care v-am povestit deja nu de mult – cam ultimul spectacol în care joacă la momentul ăsta Raluca Aprodu pe care nu-l văzusem. Și pentru ea am mers. Și nu îmi pare rău 🙂

Spectacolul ăsta nu e despre extratereștrii. E despre oameni. Despre emoții. Despre cât de ușor a devenit să te pierzi în toată agitația cotidiană. Monolog după monolog, UFO ne dezvăluie crâmpeie din temerile, visurile, nesiguranțele ori idealurile unor oameni ca noi, care la un moment dat au uitat cam care e sensul vieții. Poveștile care se succed acolo, pe scenă sunt despre declicurile alea care se petrec atunci când, fără să știi, ai obosit. Ai uitat de lucrurile pentru care simțeai că viața merită trăită. Ai ajuns să exiști doar, și asta din inerție. Ori ai înțeles, undeva la nivel inconștient, că tu însemni mult mai mult decât crezi și că lumea e mai mult decât poți vedea cu ochiul liber…

Și da, e multă tehnologie în spectacol. Dar e frumos echilibrat totul de actorie. Înșiruirea de monologuri îi scoate în evidență pe ei, pe actori. Vocile lor, expresiile lor, gesturile lor. Astea rămân în centrul atenției. Nu, nu pot să spun că am rezonat pe deplin cu tot ce-am văzut acolo pe scenă în UFO. Ceea ce ține, desigur, de subiectivismul meu uneori poate prea rigid… Dar mi-a plăcut mesajul. Mi-a plăcut ideea. Mi-a plăcut mult de Raluca. Și de Alexandru Potocean. Și de Mihai Călin. Și nu știu de ce, dar m-am ridicat în picioare la aplauze cu versurile alea de la Vama în minte: Niciodată să nu uiți de inima ta 😀

Scurt și la obiect, eu zic că UFOul lui Bobi Pricop e un spectacol interesant. Da, e mai altfel. Dar în sensul bun. E un spectacol simplu și al naibii de uman, în ciuda complexității sale tehnologice. Care are să ne învețe ceva foarte fain. Are o sensibilitate și o căldură aparte. E un spectacol sincer. Și cred că asta contează cel mai mult, nu?

 



Categorii:TEATRU

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: