Class. Scurtă lecție despre noi…

 

Trebuie să recunosc, eram puțin sceptică în ceea ce privește Class. Nici eu nu știu exact de ce… Dar chiar și așa, acum două săptămâni când s-au pus biletele în vânzare am alergat într-un suflet până la teatru ca să fiu sigură că mai prind un locșor. Și asta pentru că, așa cum v-am mai spus, am eu o slăbiciune pentru textele irlandeze. Și pentru că erau doi oameni în distribuție pentru care aș merge la absolut orice spectacol din lume… Și aseară a fost premieră. Sau avanpremieră. Sau cum s-o numi această primă întâlnire a unei povești cu publicul… Și am fost și eu. Și tare aș vrea să vă povestesc și vouă cum a fost 🙂

Class e un spectacol care te pune pe gânduri. Un spectacol cu al naibii de mult subtext. Care începe ca o poveste despre un băiețel cu ceva probleme cu cititul, doi părinți divorțați și un prof foarte cool de la școala puștiului. Dar se transformă repede într-o lecție deschisă din care tu, spectatorul, ai de învățat mult mai mult decât ai crede. Class vorbește, împletind două fire narative distincte și totuși atât de strâns legate, despre o groază de lucruri. Lucruri mari. Cum ar fi iubirea. Care uneori nu e de ajuns. Și prietenia, cu bune și cu rele. Cum ar fi vina, responsabilitățile, consecințele, reproșurile mai mult sau mai puțin fondate… Spectacolul ăsta e despre acceptare. Despre dorința, uneori stângace, de a face lucrurile bine. Poate și despre lupta, uneori nedreaptă, cu tine însuți? Despre copilărie, care se poate să nu fie întotdeauna atât de lipsită de griji… Despre drumuri care se despart. Despre cât de ușor e să ne pierdem direcția. Despre întorsăturile pe care le ia viața. Despre  Și parcă e și despre încredere. Puțin despre școală. Și puțin despre curaj… Despre viață. Despre noi, oamenii. Cu vulnerabilitățile noastre. Cu temerile, cu imperfecțiunile, cu frustrările și cu greșelile noastre. Cu toate lucrurile pe care le ținem ascunse în noi și care nespuse pot face atât de mult rău…

 Și vă spuneam de actori… Ei bine, sunt cinci oameni pe scenă care, sub bagheta lui Felix Alexa, predau lecția asta spre finalul căreia eu m-am trezit pe nesimțite cu lacrimi în ochi. Eu am mers pentru că abia așteptam să o revăd pe Sandra Ducuță. Și mi-am dat seama ieri că n-am greșit atunci când am spus că ea are ceva de spus în meseria asta. E super tare felul în care intră ea în pielea unui copil de nouă ani. Și pun pariu că nu e deloc simplu. Dar are atât de multă energie și e atât de simpatică și de expresivă și o creionează atât de frumos pe Kaylie! E o bucurie s-o vezi jucând, ce să mai 😉 Și-am mers pentru că era absolut imposibil ca Gavril Pătru să nu facă, din nou, un rol fenomenal. Ceea ce de altfel se și întâmplă. E aproape ireal cât de multă emoție poate el să transmită, lăsându-ne să întrezărim fiecare nuanță ascunsă în interiorul lui Brian. Un Brian pe care vă spun cu toată sinceritatea, eu chiar mi l-aș fi dorit drept tată… E mult tumult în sufletul personajului ăstuia. Și nu, nu prea are cum să fie ușor pentru tine ca om să găsești toate astea în tine și apoi să ieși zâmbind la aplauze… Și pe lângă ei, mai e Alexandra Sălceanu, pe care o revăd mereu cu drag și care aseară mi-a plăcut. Mult de tot. E frumoasă, e elegantă și aduce în fața publicului o Donna foarte mișto. Am simțit mult echilibru în jocul Alexandrei și mi s-a părut fantastică naturalețea cu care reușește ea să fie deopotrivă sensibilă, puternică și jucăușă! Da, ei trei au fost preferații mei ieri seară. Dar să fim înțeleși, ok? Eu sunt doar un spectator dintre cei mai subiectivi spectatori. Iar faptul că am rezonat eu cel mai și cel mai mult cu acești trei oameni – cărora le rămân datoare pentru că m-au făcut din nou să râd și să plâng – nu înseamnă sub nicio formă că Richard Bovnoczki ori Ciprian Nicula nu fac o treabă foarte bună cu partiturile lor. Ba din contră, și profu’ McCafferty și „micuțul” Jayden se fac pe bună dreptate foarte iubiți de către public 🙂

Da, în cazul meu spectacolul ăsta a atins câteva corzi sensibile. Răni mai vechi din copilărie. Relația mea cu școala, care n-a fost niciodată simplă. Relația mea cu tata. Despre care dacă aș merge acum la orice soi de terapie sigur mi s-ar spune că mi-a influențat cam toate celelalte relații… Și câte altele… Da, la un moment dat un simțit că nu mai am suficient aer. Și nu cred că a fost doar pentru că la TNB în ultima perioadă e ucigător de cald în săli… Am și râs. Cumva timid. Fiindcă știam probabil instinctiv că umorul și-a făcut loc în text doar pentru a face adevăratul mesaj să iasă și mai mult în evidență… Și da, mă bucur că am mers să văd Class… Mi-a plăcut povestea. Chiar dacă finalul m-a durut până la lacrimi… Mi-a plăcut felul în care e construit spectacolul. Simplu. Curat. Sincer. Mi-a plăcut să văd personaje care să dea de furcă psihologului din mine. Și v-am spus deja că m-am bucurat nespus de partea actoricească. Și, long story short, presimt c-am să revin în clasa asta. Fiindcă am senzația că încă mai am una, alta de învățat…

Later edit (17.04.2019): Am fost în seara asta din nou la Class. A treia oară. Fiindcă-n primele două dăți am stat prea în spate și aveam impresia că n-am fost suficient de aproape de poveste… 🙂 Și spectacolul ăsta m-a lovit, din nou, în plin. Am perceput totul și mai adânc parcă. Neliniștea, frica, frustrarea, dorința de a face bine, nevoia de a fi auzit, furia, disperarea, tandrețea, speranța, durerea, umorul ăla deloc întâmplător, totul… Mi-am dat seama și mai bine de tot ce e în sufletul personajelor ăstora. Și m-a durut. M-a durut al naibii de tare. Și am încercat să nu plâng azi. Nu prea mi-a ieșit… Și m-am minunat iar de cum joacă oamenii ăștia… Și am înțeles și mai bine tot ce ascunde Class în planul doi… Dar n-are rost să mă întind eu la vorbă. Mergeți să vedeți spectacolul și o să înțelegeți ce zic… Merită. Pe cuvânt de cercetaș!



Categorii:drama, TEATRU

Etichete:, , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: