Eram străini…

Eram străini. Și fără noimă prin viață rătăceam

Și-o veșnicie trecut-a până ce-am înțeles că ne iubeam…

Eram parcă prea singuri și uitasem cum să existăm în doi

Și ne luptam orbește cu toți demonii ce sălășluiau în noi…

Eram copii și deopotrivă suflete bătrâne în astă lume rece

Și ne era teamă de golul rămas în noi când celălalt avea să plece…

Eram ai nimănui și chiar credeam că ne-ar fi mai bine așa

Doar că apoi timpul drept capcană-n cale ne-a scos dragostea…



Categorii:VERSURI

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: