Eram străini. Și fără noimă prin viață rătăceam
Și-o veșnicie trecut-a până ce-am înțeles că ne iubeam…
Eram parcă prea singuri și uitasem cum să existăm în doi
Și ne luptam orbește cu toți demonii ce sălășluiau în noi…
Eram copii și deopotrivă suflete bătrâne în astă lume rece
Și ne era teamă de golul rămas în noi când celălalt avea să plece…
Eram ai nimănui și chiar credeam că ne-ar fi mai bine așa
Doar că apoi timpul drept capcană-n cale ne-a scos dragostea…
Reclame
Categorii:VERSURI
Lasă un răspuns