Despre fluturii cei liberi din Cuibul cel vrăjit…

Auzisem despre Cuibul Artiștilor. Și după ce-am văzut în vară Criminalii, mi-am zis că ar trebui să-mi fac și eu drum pe la ei… Și nu am nicio scuză pentru că tocmai acum am reușit să o fac! Am aflat că se joacă Fluturii sunt liberi de pe Facebook. Și mie îmi place povestea asta. Și eram tare curioasă să văd cum s-au gândit ei să o spună… Și pentru seara de azi aveam deja un spectacol programat. Dar am simțit nevoia să-mi schimb puțin planurile, așa că m-am îndreptat spre Cuib…

Mi-a plăcut. Mi-a plăcut ce fac ei acolo. Mi-a plăcut cum au transformat locul. Aviz aici teatrelor independente cu pretenții în spatele cărora se ascund bugete mult mai mari și care nu au reușit să facă nici jumătate din ce-au făcut ei cu sala de festivități a facultății de instalații! Știu, sunt un pic rea. Dar ce-am văzut în seara asta mi-a demonstrat că dacă îți dorești cu adevărat ceva, se poate! Mi-a plăcut atmosfera. Mi-a plăcut atenția la detalii de cum pășești în spațiul lor vrăjit… Și mi-a plăcut mult spectacolul! Și dat fiind că eu am o relație foarte specială cu textul ăsta, vă dați seama că sunt foarte pretențioasă cu montările pe care le văd. Doar că la Fluturii sunt liberi al copiilor ăstora frumoși de la Cuibul Artiștilor n-aș fi putut găsi ceva de comentat nici dacă aș fi vrut neapărat să o fac… Ok, poate că m-am supărat nițel pentru că au scos chitara din ecuație, dar asta e o chestie pur subiectivă de-a mea și am și uitat detaliul 🙂

Au luat povestea lui Leonard Gershe și au făcut-o a lor. Au adaptat foarte fain textul. L-au adus în prezent, însă n-au pierdut nimic din esența lui și nu s-au îndepărtat de la mesaj. Și e frumos rău mesajul ascuns în povestea asta. O poveste despre iubire, în mai toate formele ei. O poveste despre maturitate și maturizare. O poveste despre curaj. Și despre libertate, of course. O poveste pe care ar trebui să o vadă mai toată lumea. O poveste care pe mine personal mă răscolește mereu… M-a răscolit filmul. M-a răscolit spectacolul de la Excelsior pe care l-am văzut în primăvară și despre care v-am povestit deja aici. Și m-a răscolit spectacolul din seara asta, din Cuib. Un spectacol frumos. Curat. Actual. Un spectacol care te face să râzi, dar te face și mai înțelept… O lecție de trăit, zburat și iubit… Mie spre final mi-au dat lacrimile… Și asta e de bine! Și pun pariu că n-am fost singura din sală căreia i s-a întâmplat asta… E drept, eu aveam și ceva emoții. Fiindcă m-au pus oamenii ăștia fix în primul rând și eu când sunt prea aproape de actori am emoții… Iar când ei, cei de pe scenă, transmit la rândul lor atât de mult, mi-e imposibil să nu plâng puțin…

Și au fost buni. Au fost foarte buni. Timp de o oră și un pic, acești patru tineri nebuni, frumoși și super mega talentați m-au luat cu ei pe tărâmul lor fermecat și nu m-au lăsat să plec. Mai ales că a gândit Victor Țăpeanu spectacolul în așa fel încât să pătrunzi încă de la început în intimitatea aia caldă a poveștii… Fetele – Eliza Teofănescu și Sara Cuncea – mi s-au părut incredibile. Și da, recunosc. Eu mă uit de fiecare dată mai mult la băieți, că de… Doar că acum nu mi-am putut lua ochii de la ele. Frumoase. Și exagerat de talentate aș spune. Cu personajul Elizei m-am identificat. Mult. Începând de la problema dezordinii din cameră și terminând cu problema dezordinii din suflet… Iar Sara m-a lăsat fără cuvinte. Doamne, cât talent e în fata asta! Stăteam acolo, o priveam și mă gândeam ce lecție de actorie predă ea acum, când e încă la început de drum și cât de invidioase trebuie să fie alte actrițe deja trecute prin ani de meserie… Cât despre băieți, foarte buni și ei. Adrian Piciorea cu un rol simpatic, dar deloc ușor, pe care și l-a asumat cu mult curaj. Din nou un personaj cu care am rezonat. Că doar și eu mi-s tot un copil fugit o idee prea târziu de acasă, de la Ploiești 😀 Iar Lorin Presecan? Minunat. Am vrut să spun adorabil, dar m-am gândit să nu sune aiurea… O groază de talent și pe capul lui… Talent din ăla adevărat, pentru comedie din aia mișto 😉

Da, a fost frumos în seara asta în Cuibul Artiștilor. Mi-a plăcut și abia aștept să revin. Mi-a plăcut locul, mi-au plăcut oamenii și mi-a plăcut spectacolul. Mă înclin, copii frumoși!



Categorii:comedie, drama, TEATRU

Etichete:, , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: