Era iarnă, ca și acum…
Doi trecători oarecare
Rătăciți pe același drum,
Fugind de grabnica-nserare…
Era frig. Și chiar ningea…
Două suflete fără busolă
Pierdute printre fulgi de nea
Fix la aceeași oră…
Era trecut un pic de cinci…
Doi oameni singuri, prizonieri,
Resemnați și-un strop prea cinici,
Alergând decis spre nicăieri…
Doi trecători, dar nu unii oarecare…
Două suflete, doi oameni resemnați
Ce-aveau a se îndrăgosti cu disperare,
Căci tu și eu am fost mereu predestinați…
Categorii:VERSURI
Lasă un răspuns