Era iarnă, ca și acum…

Doi trecători oarecare

Rătăciți pe același drum,

Fugind de grabnica-nserare…

 

Era frig. Și chiar ningea…

Două suflete fără busolă

Pierdute printre fulgi de nea

Fix la aceeași oră…

 

Era trecut un pic de cinci…

Doi oameni singuri, prizonieri,

Resemnați și-un strop prea cinici,

Alergând decis spre nicăieri…

 

Doi trecători, dar nu unii oarecare…

Două suflete, doi oameni resemnați

Ce-aveau a se îndrăgosti cu disperare,

Căci tu și eu am fost mereu predestinați…