E un spectacol la Teatrul Național de Operetă Ion Dacian pe care e neapărat să-l vedeți. Despre Voievodul Țiganilor vorbesc. Eu l-am văzut și mi-a plăcut. Mult de tot 🙂

E atât de multă energie pe scena aia, şi atât de multă pasiune, şi atât de multă culoare încât e imposibil să nu te îndrăgostești din prima secundă de spectacolul ăsta! E imposibil să nu te lași cucerit de simplitate și de profunzime deopotrivă. Ori de muzica lui Strauss (fiul). Ori de talentul incredibil pe care-l au oamenii ăștia. Ori de costume. Ori de poveste, care e atât de frumoasă…

Da, mie mi-a plăcut mereu povestea asta. O fi de la urmele de sânge țigănesc pierdute prin venele mele?! 😀 Mi-a plăcut mesajul din spatele ei. Mi-a plăcut mereu tonul pe care vorbește ea despre iubire. Despre curaj și libertate. Despre onoare și dreptate… Și duminică seară la Operetă mi-am amintit de ce-mi doresc eu neapărat să pun mâna pe romanul Saffi al lui Mór Jókai. Și de ce mi-ar plăcea ca într-o zi să văd toată nebunia din Voievodul țiganilor adusă și pe o scenă de teatru. Căci de, eu orice-ar fi tot la dragostea mea dintâi rămân… Și mi-am dat seama cât de actuală poate fi povestea asta dacă o privim cu atenție… Și m-am bucurat de toate nuanțele pe care le-am întrezărit în interepretarea perfectă cu care ne-a încântat fiecare dintre cei prezenți pe scenă. Căci da, au fost foarte buni cu toții și mă înclin în fața lor! Iar Tina Munteanu a fost de departe preferata mea. M-a cucerit cu dezinvoltura ei, cu bucuria din priviri, cu efervescența și totodată cu echilibrul incontestabil din apariția ei 🙂

Și n-am fost singura care s-a îndrăgostit de Voievodul țiganilor. Mi-am dat seama de asta din reacția publicului. Mereu mi s-a părut că opereta aduce un sincretism aparte în fața publicului, iar spectacolul ăsta nu face decât să-mi întărească și mai mult convingerea… E frumos. E luminos. E plin de farmec. E de văzut, clar! Și de revăzut, evident…