Am fost marți la Memento Mori. Un spectacol-lectură ce s-a petrecut la Teatrul Odeon și de care dac-am înțeles bine se face responsabil în parte și Instituto Cervantes de Bucarest. Un spectacol-lectură despre care n-am găsit până acum răgazul să vă povestesc și pentru asta-mi cer iertare. Și vă rog să-mi permiteți să-mi îndrept chiar acum greșeala…

Nu pot să spun că am rezonat pe deplin cu textul, dar asata e o chestie pur subiectivă. Și mi-a plăcut însă foarte mult felul în care a gândit Andrei Măjeri totul. A fost un spectacol-lectură foarte limpede și foarte vizual. Am ascultat o poveste, dar felul în care a fost ea spusă ne-a făcut să vedem foarte clar totul… Și da, s-ar putea spune că Memento Mori al lui Borja Ortiz de Gondra e un text destul de complicat. Dar nici realitatea nu e simplă, nu-i așa? E un text direct. Care pus în scenă ar putea deveni pe alocuri, din necesitate, dur… E un text cu ceva psihologie în spate… Un text complex, care provoacă spectatorul să-și pună câteva întrebări. Despre bine și rău. Despre dreptate. Despre soartă. Despre ce-ar face el în locul fiecăruia dintre personaje. Despre familie. Despre curaj. Despre compromisuri. Despre prețul vieții, poate? Despre o groază de altele asemenea!

Și așa cum vă spuneam, mi-a plăcut forma pe care au dat-o oamenii ăștia spectacolului. I-am ascultat, i-am privit și mi-am însușit mesajul textului. Și cred că asta contează cel mai mult, nu? Au făcut cu toții o treabă foarte bună. Și nu pot să nu-i remarc pe Silvian Vâlcu și pe Marius Stănescu, care mi s-au părut extraordinari 😀 Și da, cred că, deși nu ar fi tocmai simplu de pus în scenă, Memento Mori ar putea deveni, în mâinile regizorului potrivit, un spectacol amplu și provocator…