O să trec direct la subiect. Văd aproape la fiecare vizită la teatru tot felul de oameni cu tot felul de apucături. Oameni de la care, la prima vedere, aș fi uneori chiar tentată să am ceva pretenții… Și cum la ultimele spectacole s-au petrecut chestii care mai de care mai bizare, dacă ăsta e cuvântul potrivit, m-am gândit că poate ar trebui să le explice cineva și oamenilor care habar n-au cum ar trebui să se poarte într-o sală de teatru, cam care sunt regulile de bază… Presupunând că acea categorie de public mai are vreo șansă să fie educată, of course… Și nu, eu nu prea am abilități pedagogice. Dar o să încerc totuși să fac pe profa… Și vă anunț de acum, o să vorbesc mai ca la mine-n mahala… Fiindcă sunt prea obosită ca să găsesc cine știe ce exprimări politicoase. Și fiindcă vreau să-ncerc să mă fac înțeleasă de toată lumea…

Așadar… Regula numărul 1. La teatru nu aducem mâncare și chestii dubioase de băut. Am văzut oameni mâncând semințe, sticksuri, pufuleți, ciocolată, snacks-uri din alea care miros a ciorapi, sandvișuri, mere, iaurt cu grisine și chiar pizza. Și mi-a cam venit să-i iau la bătaie de fiecare dată. Și singurul lucru care m-a oprit să mă iau rău de ei a fost teama că aș putea deranja spectacolul. Pe bune acum. Chiar nu reziști două ore fără să ronțăi ceva? Chiar e nevoie să rumegi zgomotos ceva fix când omul de pe scenă are monolog? Da, înțeleg. Sunt oameni care poate au o problemă de sănătate. Diabet, de exemplu. Dar mă gândesc că există cel puțin un sortiment de bomboane ambalate individual, al căror ambalaj nu foșnește, pe care le poți strecura pe nesimțite într-un moment de heblu, sau atunci când muzica e mai tare, sau la pauză… Pentru că dacă e enervant pentru mine să văd și să aud pe cineva cum se îndoapă lângă mine, îmi închipui cât e de nașpa pentru actori. Teatrul nu e cinema. Teatrul e live. Oamenii ăia nu sunt pe un ecran. Sunt chiar în fața ta. Sunt oameni reali, care lucrează cu sentimente reale acolo. Și poate că nici ei n-au avut timp să mănânce înainte de spectacol, dar fac abstracție de durerea de stomac ce le dă târcoale și-și pun sufletul pe tavă. Și e la mintea cocoșului că le ești dator cu un minim de respect pentru asta! Și pentru numele lui Dumnezeu, chiar nu poți să-ți iei niște apă plată la tine? Nu zic să nu ai nimic de băut la tine. Și eu am mereu apă în geantă. Sunt obsedată de asta. În primul rând pentru că uneori stau mai prost cu anxietatea și am nevoie de apă ca să mă liniștesc în caz de ceva… Dar chiar e nevoie să aducem băuturi acidulate cu noi la teatru? Și să le desfacem fix atunci când e mai liniște? Eventual să la mai și agităm înainte, ca să fim siguri că iese și mai frumos…

Regula numărul 2. Închide naibii telefonul ăla și lasă-l în geantă/buzunar. Nu-i foarte complicat. Îl dai pe silent și-l lași deoparte. Ideal ar fi să-i oprești și vibrația, dar deja cred că cer prea multe… Și vezi cine ți-a mai dat inimioare pe Instagram și cine ți-a mai scris pe WhatsApp la pauză ori la final de spectacol. Fiindcă tu poate ai impresia că nu observă nimeni că stai pe chat, că plantezi roșii în nu știu ce joculeț de doi bani sau că te uiți la poze cu gagici în costum de baie (da, chiar am văzut oameni făcând asta!) în timp ce actorii își spun replicile fără să se gândească la cât sunt de obosiți ori la cât de mult îi consumă pe ei ca oameni textul ăla. Dar ghici ce? Lumina aia tâmpită care iese din ecranul smartphone-ului tău se vede. Și e super enervantă și pentru actori și pentru oamenii din jur care au venit acolo ca să vadă un spectacol. Iar dacă drăcia aia mai și sună, poți să fii sigur că-n sală e cel puțin un spectator așa, ca mine, care să-ți umple frigiderul. Știu că nu pare, dar eu chiar am un vocabular obscen destul de bogat 😉

Mai departe. Regula numărul 3.1. Pune ceva cât de cât decent pe tine. Nu zic să ne îmbrăcăm acum la teatru ca pe vreumuri, la patru ace. Dar zic să nu uităm că e totuși o diferență între teatru și grădina zoo unde mergem în week-end cu copiii. Vorbim totuși de un loc dedicat artei și de niște oameni în fața cărora, repet, suntem datori să ne prezentăm cu un pic de respect. Și nu, chiar nu dă bine să te ridici la final în picioare și să aplauzi în bermude și șlapi. Și nici într-o bluziță o idee mai lungă de fund, care ține loc de rochiță. Și nici într-un trening de fâș colorat ca o sorcovă, chiar dacă e de firmă… Și regula numărul 3.2. Nu exagera totuși cu elegănțeala când nu e cazul. Încearcă să ții cont de tipul sălii și de locul în care se joacă. Haina de blană și clutch-ul super elegant merg la Sala Mare a Naționalului de exemplu. Dar crede-mă, te fac să arăți penibil dacă mergi la câte un teatru independent cu aer hipsteresc, unde o bluză drăguță și niște jeanși mișto sunt exact ce trebuie… Și încă ceva. E atât de greu să nu te îmbibi în parfum când vii la teatru? Nu e necesar să ți se poată lua urma după miros, să știi. Și pun pariu că nici actorii nu sunt foarte încântați dacă dâra de parfum ajunge până la cabine și îi îneacă atunci când încearcă să-și facă treaba…

Regula numărul 4. Taci naibii din gură! Nici măcar la cinema nu-i ok când nimerești lângă niște unii care se trezesc să discute filmul la fața locului. Dar la teatru e horror, pe bune. Și pentru ăștilalți fraieri din sală care vor să se bucure de povestea aia pe care au venit s-o vadă, și pentru oamenii de pe scenă care în loc să-și audă gândurile, aud sporovăiala ta!

Last, but not least. Regula numărul 5. Încearcă totuși să ajungi cu măcar cinci minute înainte de spectacol. Da, uneori se poate întâmpla să întârzii din cine știe ce motiv. Dar la unii pare să fie obicei. Nu, nu mor dacă mă ridic de o sută de ori ca să intre niște oameni la locul lor, dar e totuși deranjant. La fel cum e deranjant să facem niște actori să aștept de fraieri în culise, fiindcă sala abia la fără cinci începe să se umple… Și dacă vrei să ajungi la mijloc de rând, fii bun și fă socoteala pe care parte deranjezi mai puțini oameni, da? Iar dacă ai întârziat un pic, te-au mai lăsat totuși să intri în sală și vezi un loc liber mai în spate sau mai la margine, pune-te acolo, chiar dacă nu-i locul tău. Că nu sunt vinovați nici ceilalți oameni din sală și nici actorii că n-ai ajuns tu la timp și nu au de ce să iasă din poveste doar fiindcă vrei tu neapărat să te așezi pe locul opt din rândul doi…

Și ar mai fi chestii de zis, dar nu vreau să mă lungesc prea mult cu morala. Dacă ni le însușim cu toții pe astea cinci, tot e ceva… Ce să zic, așa mi-s eu, idealistă din fire 🙂