…și-am văzut cum e cu teatrul documentar. Da, sunt pe drum, undeva între Craiova și București… Stau în dreapta. Fiindcă umblă vorba că eu merg și cu mașina la fel de anapoda cum merg pe jos și cică e mai bine așa… Și l-am corupt pe tipul de la volan să ascultăm niște rock spaniol… Și m-am gândit să mă pun pe scris…

Așa cum vă spuneam, am fugit azi spre Craiova fiindcă auzisem despre un proiect de teatru-documentar al Teatrului Național Marin Sorescu și am zis văd despre ce e vorba… Da, am aflat ulterior că spectacolul s-a transmis live. Dar eram deja la două străzi de locul cu pricina. Și mi-am zis că data viitoare n-ar fi rău să citesc știrile de pe net o idee mai atent… Dar zăpăceala mea cronică e cu totul altă poveste. Să revenim, deci, la 100 pentru România. O idee frumoasă. Un concept mai rar întâlnit pe la noi, pe care eu una l-am găsit atrăgător. Și să vă spun și de ce… Pentru că aduce publicul de toate vârstele față în față cu momente cruciale din istorie într-un mod cu totul diferit față de orele de istorie. Ore cu care eu nu m-am împrietenit niciodată și pun pariu că nu sunt singura… Dar iată că teatrul mă face să privesc altfel totul. Fiindcă spune o poveste care ți se întipărește altfel în minte și pe care ți-o însușești atât de ușor.

Da, e mai mult decât important să ne cunoaștem istoria și să cunoaștem oamenii care au schimbat, cel mai probabil, destinul nostru, ca popor. Și atunci când istoria și teatrul se împletesc – fie că vorbim despre un spectacol-documentar ca cel care s-a întâmplat azi la Craiova, fie de un storytelling aproape cinematografic, așa cum se întâmplă în Regina Maria despre care vă povesteam ieri – se pot întâmpla lucruri foarte reușite. Și ar trebui, zic eu, să încurajăm astfel de întâmplări. Teatru- documentar, spectacole inspirate din fapte istorice reale, teatru radiofonic, spectacole-lectură… Toate au puterea, atunci când sunt făcute cu dedicare și responsabilitate, să ne deschidă ochii. Să ne amintească de ce suntem datori să nu repetăm greșelile trecutului. Și să ne facă să înțelegem câte ceva despre valorile în care credeau cândva înaintașii noștri…

Mi s-a părut interesantă ideea din spatele 100 pentru România. Și îmi dau seama că n-a fost un proiect tocmai simplu. Dar totul a ieșit bine, zic eu… Bine, mie una nu mi-a plăcut frigul de afară, pe care mai mult ca sigur că l-au simțit și actorii și asta m-a supărat un picuț… Dar altfel, un eveniment dedicat Centenarului care a ieșit parcă în evidență și care aș vrea să ne servească drept precedent… A, și ziceam ceva de actori mai devreme. Gașcă mare pe scenă. Partituri cu schepsis și nu neapărat facile. Și-au fost buni cu toții. Bine, eu ca de obicei, am zărit câțiva care mi-au devenit repede preferați și nu pot să nu remarc asta… Mi-a plăcut de Generalul Berthelot creionat de Constantin Cicort. Și de Regina Maria adusă pe scenă de Alina Mangra. La fel cum mi-a plăcut felul în care l-a însuflețit Cosmin Rădescu în seara asta pe Nicolae Titulescu. Și, desigur, portretul lui Ion I.C. Brătianu zugrăvit de Gavril Pătru. Și da, la acesta din urmă, ca și în cazul Alinei, asemănarea fizică cu personajul m-a uimit 🙂

Long story short, n-a fost rău ce-am văzut mai devreme. Și mă bucur că 100 penru România s-a văzut și live, la TV. Și mă bucur cu teatrul mi-a dat în sfârșit prilej să trec și eu prin Craiova. N-am apucat să văd mare lucru, însă promit să revin. Și să văd ce alte surprize mai ascunde teatrul de aici… Până atunci, cred că e vremea să termin cu vorbăria… Nu de alta, dar muzica mea tocmai a fost înlocuită de teatru radiofonic și tare-aș vrea să ascult… See you!

PS: Geniale costumele la spectacolul de azi. Felicitările mele, Luiza Enescu!

PPS: Câteva fotografii foarte mișto de la 100 pentru România găsiți pe net. S-a ocupat de asta un om pe care l-am invidiat un pic azi, și care am aflat mai devreme de pe Facebook că se numește Cătălin Corneanu, al cărui album îl găsiți aici.