Weekend-ul ce doar s-a încheiat a adus un eveniment foarte fain. Da, vorbesc despre Festivalul de Teatru al Adolescenților Victoria Art, ajuns deja la a treia ediție. Festival la care am fost și-n vară, când de altfel v-am și povestit aici ce și cum. În vară am văzut toate spectacolele de la un capăt la celălalt. Din spatele aparatului de fotografiat, ce-i drept… Între timp, m-am lăsat de meserie. Sau, cel puțin, am luat o pauză. Și de data asta am fost la festival ca simplu spectator și am privit un pic altfel spectacolele. Nu, n-am reușit să văd ce-a pregătit fiecare trupă și tare-mi pare rău… Dar am trecut pe acolo și sâmbătă și duminică și am tras cu ochiul suficient cât să știu că a fost la fel de frumos ca-n vară…

Mi-a plăcut mult de copii ăștia. Și da, știu că ei nu mai sunt tocmai copii… Dar pe lângă mine, chiar sunt tinerei, deci cum ar trebui să le spun?!? 🙂 Am văzut iar ce lucruri frumoase pot face ei. Am văzut entuziasm. O tonă și jumătate de entuziasm! Am văzut energie. Genul acela de energie pe care o găsești în ciuda oboselii doar atunci când iubești până peste cap ceea ce faci. Am văzut multă maturitate. Și responsabilitate. Și pasiune. Și asta atât la adolescenții de pe scenă, cât și la cei implicați în organizare. Am văzut nebunie. Din aia frumoasă. Am văzut prospețime și curaj. Am văzut poate și greșeli, care nu au făcut altceva decât să facă totul și mai frumos. Am văzut teatru făcut cu drag și cu mult simț al firescului. Am citit bucurie pe chipul lor, al tuturor. Și cred că asta contează cel mai mult, nu?

Și da, i-am invidiat puțin. Mi-am dat seama că eu n-am reușit să trăiesc o așa experiență atunci când eram ca ei, deși aș fi putut. Doar că mi-a fost prea teamă… Și mi-am dat seama cât de mult înseamnă proiectele astea dedicate adolescenților, așa cum e Festivalul de Teatru al Adolescenților Victoria Art. Înseamnă mult pentru ei, pentru că-i alimentează cu încredere și iubire de frumos și le dau avânt și îi încurajează să-și deschidă aripile și să zboare… Și înseamnă mult și pentru adulții din jurul lor, cred eu. Și mi-aș dori ca toți oamenii mari care au ei idei fixe despre cum ar trebui să fie generația asta, să vină și să-i vadă pe scenă ori în spatele ei. Fiindcă sunt frumoși, și deștepți și sensibili. Fiindcă da, mai avem și copii buni în România. Doar că trebuie să învățăm să-i vedem, să-i iubim, să-i creștem frumos și să-i lăsăm să creadă în visurile lor. Să le oferim modele și nu reguli fără sens. Pentru că, așa cum e posibil să vă mai fi spus și în vară, copii ăștia vor fi cândva modelele copiilor noștri…

Cât despre spectacole, ce-aș putea spune? Mi-e greu să spun care a fost mai bun. Pentru că, așa cum ziceam, n-am reușit să ajung la toate. Și nici n-am mai reușit să trag prea mult cu urechea pe la feedback-ul juriului, ca dată trecută… Pot însă să vă spun că au muncit mult cu toții și asta s-a văzut. Ne-au făcut pe noi, cei din public, să râdem. Și au știut să atingă și corzi mai sensibile. Și-au spus punctul de vedere. Și dacă au avut emoții, nu prea s-a văzut… Și sunt sigură că și dacă aș fi fost în sală la fiecare dintre cele zece spectacole din prima secțiune, ori la fiecare dintre cele cinci din cea de-a doua, tot mi-ar fi fost greu să spun care mi-a plăcut mai mult… Și nici nu cred că despre asta e vorba aici. Pentru că fiecare a avut cu siguranță ceva special. Și nu știu exact nici pe la cine ori pe unde au ajuns premiile. Sunt gata însă să pun pariu că pentru ei toată experiența asta a festivalului a contat de o mie de ori mai mult decât orice premiu…

Dar cred că deja am vorbit prea mult și nici măcar nu știu dacă are vreun sens tot ce-am scris mai sus… Tot ce voiam să spun e că au făcut o treabă minunată omuleții ăștia. Și oamenii care i-au coordonat. Și juriul care a știut nu să-i judece, ci să le fie sfătuitor. Și toți cei care au pus umărul pentru ca Festivalul de Teatru al Adolescenților Victoria Art să se întâmple pentru a treia oară. Felicitări Julieta Georoiu! Bravo, copii!!! Ne vedem la cea de-a patra ediție, nu-i așa? 🙂