Eu am descoperit și-am învățat să iubesc muzica clasică când eram copil. Nu, nu în vreo sală de concerte. Acasă, în fața televizorului. Uitându-mă la patinaj artistic… Știu că sună ciudat, dar așa a fost. Și nu, spre rușinea mea, nu am o relație foarte specială cu muzica simfonică dincolo de patinaj ori de soundtrack-urile din film ori teatru. Am ce-i drept câteva piese care-mi plac mult și pe care le ascult atunci când caut, după caz, liniște ori inspirație. Însă cam atât… Și atunci vă veți întreba probabil ce caut uneori pe la concerte… Ei bine, se întâmplă să aflu – de cele mai multe ori de pe Facebook – de câte un eveniment care-mi atrage atenția. Și v-ați dat seama probabil până acum că da, eu sunt o creatură destul de instinctuală…  Iar când am văzut că marți seară avea să se petreacă un recital foarte fain, mi-am zis că poate ar trebui să merg și eu să-i văd pe cei de la Trio van Beethoven pe scena Sălii Radio

Și a fost frumos. Oamenii ăștia de la Trio van Beethoven – aflați, dacă am înțeles eu bine, pentru prima dată pe meleaguri românești – se numără printre muzicienii aceia mișto care știu să facă magie. Fiindcă mie mi se pare că, pentru a ajunge așa cum se cuvine la inimile celor mai răzvrătiți, așa ca mine, e nevoie ca muzica clasică să fie cântată într-un anume fel. Cu pasiune și eleganță, desigur. Dar și cu o oarecare lejeritate și căldură. Și am simțit asta la cei trei. De cum au intrat pe scenă am simțit că ei se află acolo nu doar din dragoste pentru muzică, ci și pentru a ne (re)învăța pe noi, cei din sală, să iubim piesele clasice… Am simțit o apropiere sinceră între public și trei artiști frumoși și talentați. Și-am simțit un respect enorm pentru arta care i-a ales să-i fie ambasadori… Mi-a plăcut să-i văd cum se bucură de fiecare notă, când pătimaș când jucăuș. Au creat, pentru vreo două ore o lume doar a lor acolo, la Sala Radio. O lume în care ne-au invitat și pe noi și în care eu una aș mai fi stat puțin… Au adus liniște și un strop de profunzime cotidianului grăbit și sufocat de banalități. Și asta e de neprețuit 🙂

Trei artiști. Trei instrumente. Complicitate. Mult suflet. Partituri superbe, împletite cu dibăcie. Un moment de respiro. O călătorie muzicală aparte. Intensă, și în același timp ludică. Un prilej de meditație, chiar… Asta a însemnat pentru mine seara de marți alături de Trio van Beethoven. Mulțumesc!