Mie îmi place rock-ul de fel, chiar dacă trebuie să recunosc că nu ascult deloc heavy metal. Personal nu pot spune că rezonez cu stilul ăsta de muzică. Rezonez însă cu mesajele puternice pe care de cele mai multe ori le aduce rock-ul, atunci când sunt unele pozitive. Și când am auzit că băieții de la Feral Jack vor avea un concert în cadrul Festivalului Strada de C’Arte, mi-am zis că poate ar trebui să ne vedem și să stăm puțin de vorbă. Fiindcă m-am gândit că sigur sunt printre cei care se întâmplă să-mi citească blog-ul și oameni care ar vrea să-i cunoască mai bine și să afle mai multe despre ei… Așa că duminică după amiază am stat la o bârfă cu trei dintre cei cinci membri ai trupei, și anume Peter, Mihai și Claudiu 🙂

În weekend, pe 15 septembrie veți cânta în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, în cadrul Festivalului Strada de C’Arte. Nu se întâmplă prea des să ne întâlnim cu trupe de rock în festivaluri culturale. Cum a venit propunerea şi cum aţi primit-o voi?

Peter: Propunerea a venit din partea Loredanei (n.r. Loredana Floarea, despre care puteți afla mai multe de aici), iar noi am primit propunerea cu brațele deschise. Pentru că într-adevăr, în România nu se ascultă foarte mult rock. Nu se prea promovează și nu se prea comercializează. Și atunci chiar am primit cu brațele deschise propunerea acestui concert de sâmbătă. De curând am găsit un nou tobar (Mihnea) – care are 10 ani și e genial! – și suntem din nou în formulă completă, iar acesta va fi primul nostru concert în noua formulă. Abia așteptăm. Ne-am pregătit mult la repetiții, ne place cum sună, suntem mândri de cum ne iese totul… Și plus de asta, e prima dată când se cântă rock acolo, în Aula bibliotecii 🙂

Loredana Floarea (managerul trupei Feral Jack): Așa este. De aceea vă aşteptăm pe toți sâmbătă, pe 15 septembrie de la ora 20:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, pe Calea Victoriei la numărul 88. Și mai trebuie menționat că în deschidere îl vom avea pe pianistul Alexandru Cinezan, alături de care, vom pune în scenă un spectacol inedit, un melanj muzical între clasic şi rock.

Credeți că printr-un astfel de concert, mai neconvențional s-ar putea spune, cei mai reticenți față de heavy metal v-ar putea cunoaște mai bine?

Claudiu: Da, eu zic că așa este. Pentru că sunt oameni care nu înțeleg foarte bine ce se întâmplă exact în sfera asta rock. De exemplu, pe mine m-a întrebat odată un șef la primul meu job, dacă și noi rockerii bem tot bere și vin, la fel ca oamenii normali sau bem altceva… Și nu glumea.

Mihai: Iar pe mine m-a întrebat o fată dacă în timpul meu liber mă duc în cimitir…

Claudiu: Exact de asta cred că oamenii ar trebui să ne cunoască puțin mai bine. Să vadă cum suntem noi de fapt.

Mihai: Vezi, a fost și scandalul de după Colectiv, când peste tot în media s-au tradus greșit mesajele pieselor celor de la Goodbye to Gravity. Au luat versurile alea… The day we give in is the way we die… și-au prezentat totul ca pe o zi planificată cumva în care să moară toți cei prezenți la concert…
Peter: S-a vorbit mult atunci de ei în necunoștință de cauză… Inclusiv că ar fi fost sataniști, printre altele… Și erau prieteni de-ai noștri, oameni ca noi…

Claudiu: Basistul lor, de exemplu, era profesor de arhitectură la mine la facultate…

Mihai: Da. Iar piesa aia era despre cu totul altceva. Despre a nu ceda…

Ce este cel mai important pentru voi? Să fiți pe radio și să aveți milioane de vizualizări pe YouTube sau să știți că aveți fanii voștri care vor fi acolo no matter what?

Peter: Cred că suntem cu toții de acord că fanii noștri dedicați sunt cei mai importanți.

Mihai: Exact. Nu ne interesează neapărat să dea un like. Poate să vină un singur om care să fie cu adevărat dedicat și să fie mereu acolo la concerte. Noi pentru el cântăm, nu pentru alți o sută care poate habar nu au ce facem noi de fapt.

Peter: Chiar vorbeam azi despre asta. Ne povestea Claudiu despre un tip din Târgoviște care venea mereu la concerte și stătea în față și știa toate melodiile. Și asta nouă ne-a făcut toată seara…

Mihai: Până la urmă noi nu avem mii de fani. Dar avem câțiva care chiar contează. Și cei care sunt deschiși vor veni la concertele noastre și vor descoperi muzica noastră și cred că o să le placă… Fiindcă nu o dată ni s-a întâmplat să ni se spună că ce cântăm noi nu prea s-a mai cântat în România.

Există vreun artist care face un gen (total) diferit de muzică cu care v-ați dori să colaborați și să faceți poate împreună ceva inedit?

Peter: O să răspund în numele meu, nu în numele trupei. Eu personal nu aș vrea o astfel de colaborare. Încă simțim că putem să dăm noi ceva nou. Dacă știm persoana în cauză, știm ce cântă, ne place ce cântă, atunci da, suntem deschiși. Dar nu aș merge totuși atât de departe cât să zic cineva care face un gen total diferit…

Cât de mult contează experiențele personale atunci când se naște o melodie nouă?

Mihai: Destul de mult, să știi. Avem foarte multe piese scrise de textierul și vocalistul nostru – și anume Claudiu – scrise din experiențele lui personale…

Claudiu: Așa este. Toate piesele sunt scrise din experiențele mele de până acum…Nu sunt lucruri inventate. Poate să spunem o singură piesă. Din Carpați, mai exact. Mi-a plăcut mie uciderea balaurului de la Phoenix și am vrut să scriu ceva asemănător. Dar în rest, toate textele sunt derivate din ceea ce am trăit eu.

Mihai: Asta pentru texte. Iar compoziția melodică ține de ce simțim noi pe moment…

Claudiu: Și mai e ceva ce eu am mai zis și cred că o să tot repet în fiecare interviu. La noi nu există facem așa pentru că așa se cere. În niciun caz. Decât să facem asta, mai bine ne lăsăm de muzică. Pentru că noi ne exprimăm într-un mod în care nu se exprimă foarte multă lume. Și sunt oameni care caută fix modul ăsta de exprimare pe care nu-l mai găsesc decât la noi. Și e păcat să nu le oferim ceea ce au nevoie. Ne bucurăm și noi, se bucură și ei. E ceva foarte sincer. În plus, dacă faci ceva doar pentru că așa se cere încep să apară bucăți melodice banale. Se poate să sune bine, dar nu transmit mare lucru…

Peter: În momentul în care cânți și nu simți ceea ce cânți o să se vadă!

Dacă tot ați adus vorba… Sunt voci care spun că poți să cânți imperfect, dar să sune genial datorită felului în care simți melodia… Dacă un fan de-al vostru face un cover pe YouTube și nu iese tocmai ok, cam care ar fi reacția voastră?

Toți în cor: E super tare!!!!

Peter: Nici nouă nu ne iese întotdeauna perfect. Și sunt greșeli pe care le păstrăm pe înregistrare în final, pentru că umanizează melodia. Dacă totul ar fi cântat ceas, e ok. Dar piesa o să o asculte un om, nu un robot. Și trebuie să-ți spună ceva ție ca om… Și ca să-ți răspund la întrebare, m-aș simți super să văd că e cineva căruia i-a plăcut piesa, a vrut să o învețe, a învățat-o și a avut curajul să se filmeze cântând-o.

Mihai: Iar în cazul în care s-ar întâmpla asta, eu personal m-aș duce la el acasă și l-aș învăța…

Claudiu: Ar fi o onoare pentru noi să știm că prin muzica noastră reușim să transmitem atâta sentiment unui om, încât să își ia chitara sau tobele sau vocea și să stea el acolo să scoată notă cu notă toate riff-urile și toate bucățile de melodie ca să învețe și să simtă și mai bine ceea ce ascultă.

Mihai: Și încă ceva. Să nu vă stresați la solo-uri. Eu nu le fac niciodată la fel…

Peter: Vezi, în sfera asta de rock mulți fac muzică pentru că le place o anumită trupă. Sunt atâția care se apucă de un instrument- să spunem pian-, dar nu știu câți o fac pentru că au auzit o compoziție foarte frumoasă la pian și au zis că vor să studieze și ei. Când e vorba de rock foarte des se întâmplă ca oamenii să se apuce de un instrument pentru că le place o trupă. Încep să mimeze ce văd în live-uri, apoi să învețe melodiile respective și îi și vezi la concerte cum se uită la tine. Chitariștii se uită la chitariști, tobarii la tobari și tot așa…

Întrebare de la niște oameni curioși care au aflat că vin să mă întâlnesc cu voi… E adevărat că băieții din trupele rock sunt mereu sufocați de atenția fetelor?

Claudiu: Probabil. Depinde în primul rând de atitudine, cred. Bine, și de cum arată băieții respectivi. Dar în principiu de atitudine… Vezi că există „legenda” asta că fetele trag la chitariști. Eu cânt și la chitară. Nu în trupă, așa pentru mine. Și umblă vorba că dacă te duci cu chitara în parc se adună fetele în jur imediat. Eu sincer n-am avut parte de așa ceva. Nici în Vamă, nici în parc…

Mihai: În concluzie, nu. Treaba asta cu fetele nu prea-i adevărată…

Peter: Și contează foarte mult și stilul. Ce cânți…

Vorbeam mai devreme de oamenii care se grăbesc să judece și să pună etichete… S-a întâmplat să vă confruntați cu idei preconcepute care chiar să vă descumpănească la un moment dat?

Claudiu: …nu cred.…

Peter: Mie mi s-a întâmplat. Dar nu ceva ce m-a descumpănit. Mai degrabă mi-a displăcut ignoranța… A venit un coleg nou și a văzut pe Facebook ce facem. Și a zis Aaa, ce mișto. Cântați rock. Și apoi am postat noi o filmare live și a venit foarte tranșant să zică Aaa, dar nu înțeleg nimic! Vouă chiar vă place muzica asta? Dar altfel, în general am avut reacții foarte bune chiar și din partea publicului care nu ascultă rock sau metal. Au venit la concerte pentru că ne cunoșteau din alte cercuri. Și ne-au spus Eu nu ascult asta de fel, dar mie mi-a plăcut și o să mai ascult. Sunt oameni care ascultă piesele noastre mai ușoare, cum ar fi Piatră pe Câmp. Apoi începe să le placă partea mai heavy. Și din partea aia mai heavy încep să asculte și piese mai heavy, cum ar fi Armagedon. Și apoi ne trezim la concerte că ei știu versurile pe de rost la We Ride, care e foarte heavy.

Mihai: Bine, mai sunt și cei cu etichetele. Că îți lași părul lung, că ești homosexual, că ești satanist, etc, etc… Dar tocmai chestiile astea te întăresc, până la urmă…

Peter: Dar exact ce spunea Claudiu mai devreme. Noi facem muzică cu sinceritate. Și dacă ceea ce facem noi e sincer, nu are cum să ne descumpănească o părere negativă.

Cum e o zi obișnuită pentru voi?

Peter: Ne trezim devreme, pentru că avem job-uri. Și ne culcăm poate mai târziu decât ar trebui, pentru că mai compunem sau mai facem câte ceva pentru trupă.
Mihai: Da, cam asta e. Venim de la job și mai tragem ceva în studio. Nu suntem foarte șmecheri. Trăim foarte normal pentru niște star-uri rock (râde)…

Cum credeți voi că s-ar putea ajunge ca și în România să se poată trăi din muzică indiferent de gen?

Mihai: Poate casele de discuri să promoveze toate genurile?

Peter: Ar trebui să existe o cultură pentru concerte live. Albumele în momentul ăsta sunt destul de ieftine și nu mai reprezintă mare lucru din venitul unui artist. Muzica e accesibilă peste tot. Dar concertele live contează. Și din păcate la noi cultura pentru concerte nu e chiar ca afară.

Claudiu: Și eu cred la fel. Și ar fi frumos să se găsească oameni care să facă ceva concret. Să apară „doi nebuni” care să insiste până apare încă un post de rock la TV sau la radio. E important. Fiindcă în final te faci auzit… Dacă există oameni dedicați, sigur se poate.

Planuri de viitor?

Mihai: Să umplem stadioane (râde)…

Claudiu: Să scoatem piese, să găsim o metodă mai profi de a ne înregistra piesele, pe care acum le înregistrăm singuri, să continuăm să compunem, să ne facem cunoscuți, să dăm concerte mai mari cu public dedicat…

Mihai: Și să ne întâlnim idolii 🙂

Muzica voastră preferată, pe lângă rock? Sau artiștii voștri preferați, dar din alte genuri muzicale…

Peter: Asta e o întrebare rea, să știi (râde). Eu ascult destul de puțin alt stil în afară de rock. Da, îmi plac alte stiluri și le ascult cu plăcere. Dar nu le caut activ. Dar uite, pot să spun că mie îmi place Abba. Îmi mai place The Jazzebells- o trupă de Indie Rock din Australia. Sau Boy, adică două tipe din Elveția care cântă foarte mișto.

Mihai: Sinatra. E șmecher rău de tot 🙂 Mie îmi place jazzul și chiar ascult. Dar depinde mult și de stare. Pot să ascult jazz sau blues sau country… Îmi place country foarte mult. Chiar aș vrea să pot cânta așa la chitară… Apoi muzică clasică. Flamenco. Depinde…

Claudiu: Eu sunt disperat după David Bowie, mai ales după primele albume. Și uite, de exemplu câteodată când lucrez îmi place foarte mult să ascult Enya. Poate că unii vor vrea să mă „împuște.” Dar chiar îmi place, în special pentru că e foarte diferită de oricine… Și eu în general ascult chestii care mi se par mie mai ciudate. Ori ca versuri, ori ca senzație… De exemplu ascult trupa Bare Naked Ladies – care e o trupă de bărbați, apropo – fiindcă ei au niște mesaje foarte sincere.

Ultima întrebare… Dacă muzica voastră ar avea puteri magice – orice superputere din lume – ce ați vrea să schimbați prin muzică?

Claudiu: Păi să-ți povestim despre mesajul trupei și despre Jack, imaginea noastră. Jack e un personaj fictiv. E un corporatist la costum. Doar că văzând tot felul de abuzuri și de nedreptăți în universul lui, s-a „sălbăticit”. Exact cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei. Când oamenii n-au m-au putut suporta nedreptatea, a intervenit forța. Să nu se înţeleagă greșit. Noi nu instigăm la violență. Instigăm la dreptate. La rezistență în fața sistemului. Jack e practic entitatea aia din noi toți care se răscoală când suntem puși față în față cu nedreptatea și corupția…

Peter: Deci, pe scurt, cam asta am vrea noi să schimbăm prin muzica pe care o facem. Să facem o lume mai dreaptă decât cea de azi…

 

 

Just a reminder: Opiniile exprimate de către persoanele intervievate sunt strict personale și nu reflectă poziția Cultural.21 față de situațiile, persoanele sau faptele în discuție 🙂