Noi doi și ploaia, în seara aia rece de septembrie

Îmbrățișați pe furiș, pe străzile pustii…

Noi doi și cântecul ăla obsedant de la radio

Pe care sufletul tău l-a invitat pe-al meu la dans…

Noi doi și-o sticlă ieftină de vin

Pe care n-am mai găsit răgaz să-l bem…

Căci ne era prea dor unul de celălalt

Deși nu ne mai întâlnisem niciodată…

Și ne grăbeam prea tare spre nu știu care nicăieri

Deși aveam atunci tot timpul din univers…

Tu și cu mine, doi copii neștiutori și prea rebeli

Pierduți în nebunia clipei dintre apus și zorii următori…

Știi? Eu cred că ce-am avut noi ar fi putut fi poezie!

Doar că poate nu a fost să fie…