Sâmbătă seară a fost concert Vița de Vie la Ploiești și dacă tot m-am nimerit prin oraș în weekend am zis că n-ar fi o idee rea să-mi fac drum și eu prin zonă. Da, eu ascult ceva rock. Și tocmai mi-am dat seama că nu prea am vorbit despre asta… Și nu, eu nu merg prea des la concerte. Nu pentru că n-aș vrea, ci mai degrabă din motive „tehnice”… Fiindcă e destul de complicat pentru cineva care încă se mai luptă cu fantomele anxietății să se afle în mijlocul mulțimii… Dar nu despre demonii mei încă neînvinși e vorba acum. E vorba despre muzică. Despre muzica asta faină pe care o fac băieții ăștia frumoși 😉

Ei bine, eu îl admir și îl respect enorm pe Adrian Despot – nu doar ca artist, ci și ca om – și nu cred că e prima dată când vă spun asta. Dacă mă întrebați pe mine, Adi e unul dintre muzicienii cei mai mișto de la noi. Unul dintre acei oameni care pun o părticică din sufletul lor în fiecare acord de chitară, care conturează câte-o poveste cu fiecare cântec nou, care trăiesc și respiră muzică… Un visător care n-a renunțat niciodată să creadă în arta lui… Adi e unul dintre cei 5 super-eroi care mie-mi servesc drept modele în viață… Iar Vița de Vie e una dintre trupele care înseamnă mult pentru mine. Și nu de ieri, de azi… E una dintre trupele cu care eu am crescut. Și pe care le-am văzut crescând. Am văzut cum au trecut anii și muzica lor s-a schimbat mereu la fel de frumos, sub semnul a tot ce-au trăit ei în timp…

I-am văzut pe băieți rebeli, nebuni, haihui sau sensibili. I-am văzut liberi, i-am văzut visători, i-am văzut acustici și i-am văzut varză… Dar nu i-am văzut niciodată renunțând la crezul lor în muzica făcută cu inima. Muzica aia adevărată, care spune ceva, care atinge suflete și care lasă în urmă emoție și atât… Și nu pot să nu-i iubesc pentru asta! Și nu pot să nu mă întreb cum ar fi dacă am trăi într-o lume perfectă în care ar face cu toții muzică așa cum o fac băieții de la Vița de Vie… Așa, cu pasiune. Cu respect. Și cu îndrăzneală, deopotrivă. Cu dăruire. Și cu sinceritate. Cu gândul la poveste și nu la ce se mai „poartă” acum la radio… Cu asumare. Cu o simplitate de neprețuit. Cu dragoste… Cu parcă mult prea multă modestie și generozitate… Cu un soi de nebunie frumoasă foc… Și nu pot să nu mă înclin în fața lor și să nu le mulțumesc din tot sufletul pentru muzică!