Era seară. Octombrie, parcă…
Era frig și dragostea se încăpățâna să fie oarbă.
Te iubeam. Deși știam că nu ești pentru mine.
Aveam să sufăr eu cât pentru amândoi și o știam prea bine…

Mă rugam. În fiecare seară…
Speram ca totul să fie la fel de efemer ca și fumul de țigară.
Te iubeam. Deși n-avea nicio noimă să simt tot ce simțeam.
Aveam să pierd fără-ndoială jocul și totuși mai jucam…

Știam tot. Și nu-mi păsa…
Știam că n-am niciun drept și că pe pe tine te iubește altcineva.
Dar eu tot te iubeam. Deși îți jur că mă durea.
Și-aveam să plătesc cu fericirea-mi, dar pentru mine nu conta…

E seară. Vară, fără doar și poate…
E târziu și-mi caut pentru a nu știu câta oară curajul în singurătate
Încă te mai iubesc. Deși foarte puțin.
Și-am să te uit de tot, dar n-am să regret în veci că ne-a fost dat să ne-ntâlnim…