Mă tot întreb, iubite
Tu oare-ți mai aduci aminte?
Ne iubeam cu nesaț și nimic nu mai conta,
Noapte-ntreagă era doar a mea și-a ta,
Ne iubeam fără regret și timpul se oprea,
Martori ne erau cerul și marea,
Nisipul cald și înserarea…
Îți mai aduci aminte
Cum ne vorbeam fără cuvinte?
Mă tot întreb, mai știi
Cum lumea se putea sfârși
Făr’ a ne copleși?
Ne era de-ajuns că ne iubeam
Și-n despărțire nu credeam…
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
Related
Publicat de Mădălina Mihai
Eu sunt Mădă. Născută într-o zi de martie. Da, sub complicata zodie a Peștilor... Sunt dependentă de teatru. Ok, și de ciocolata. Și de cafea bună... Calități? O groază, dar n-aș vrea să pară că mă laud. Defecte? Tot o groază. Aș începe cu încăpățânată... Chestii care-mi plac mult? Cărțile mișto, cartofii prăjiți, Yoga, culoarea verde, muzica bună, pisicile negre, Crăciunul, câinii mari, înghețata, îmbrățișările sincere, ploaia de vară, liniștea, oamenii buni... Chestii care chiar nu-mi plac? Zăpada, parfumurile dulci, chifteluțele cu sos, nepăsarea, poveștile siropoase, oamenii nașpa... Ce știu eu să fac eu cel mai bine? Ei bine, să scriu...
Vezi toate articolele lui Mădălina Mihai
