Nu știu voi cum v-ați petrecut weekend-ul acesta, dar eu am fost la teatru. Am aflat că se joacă Soț de vânzare la Ploiești când căutam bilete pentru un alt spectacol și mi-am zis că n-ar fi rău să merg. Zis și făcut! Vineri seară m-am prezentat regulamentar la locul meu, deși nu mă simțeam foarte bine și a doua zi aveam un tren de prins dimineața devreme. Dar știam că imediat ce se vor stinge luminile și va începe spectacolul durerea mea de cap se va estompa iar oboseala acumulată după o săptămână foarte lungă va dispărea și ea pe nesimțite…

Soț de vânzare este, în opinia mea neavizată de spectator smerit, o comedie chiar faină la care eu aș mai merge cu mare drag. Fiindcă m-am simțit bine, fiindcă am râs pe săturate și fiindcă mi-a plăcut energia din sală… În primul rând, e o comedie de situație cu un ritm foarte mișto, care nu doar că menține publicul atent de la început până la sfârșit, dar care cere și o anumită performanță actoricească pentru a avea efectul scontat.

Și vreau să vă spun că lui Marius Gîlea – care semnează și regia spectacolului – îi iese atât de bine rolul infidelului „nevinovat” încât e imposibil să nu empatizezi măcar puțin cu personajul lui aflat la ananghie atunci când soția (jucată cu o dezinvoltură de invidiat de către Maria Radu) și amanta (personificată ireproșabil de Ana Odagiu) leagă o prietenie pe cât de bizară, pe atât de savuroasă pentru spectatori. Oamenii ăștia se potrivesc de minune pe scenă și nu știu cum fac, dar reușesc să creeze un triunghi amoros foarte, foarte simpatic.

Și ce mi-a mai plăcut mie la Soț de vânzare a fost faptul că e o comedie actuală. Mereu actuală. Și mult mai profundă decât poate părea la prima vedere. Dincolo de umorul cu care se derulează întreaga poveste – care începe atunci când Oxana (amanta) îi propune Elenei Vladimirovna (soția) un schimb care pare de nerefuzat: 20.000 în schimbul lui Andrei (soțul din titlu) – spectacolul ridică subtil, folosindu-se de masca genială a umorului, câteva semne de întrebare cu privire la relațiile noastre, la cât de bine îi cunoaștem pe cei de lângă noi, la cât de mult (mai) contează, de fapt, fidelitatea, la diferențele dintre iubire, pasiune și rutina care ne induce o falsă idee de confort emoțional…

Dar nu vreau să mă întind la vorbă mai mult decât e cazul… Vreau să vă las pe voi să descoperiți tot ce are comedia asta de oferit. Pentru că vorbim despre o poveste colorată, pusă în scenă cu mult fler, la care mergi ca să uiți pentru o oră și jumătate de nebunia cotidiană și de la care pleci cu zâmbetul pe buze. Dar care ajunge la public tocmai prin aluziile – mai fine sau mai directe – la metehnele societății. Și știu că am mai spus-o, dar mă repet: nu e asta menirea teatrului? A comediei, cu predilecție? Ba eu cred că da! Și mai cred că Soț de vânzare e unul dintre spectacolele la care n-ar fi rău să ajungeți…