Am recitit de curând Jurnalul pierdut al lui Don Juan și mi-am adus aminte de ce m-a atras atât de mult cartea încă de prima dată… Eram prin liceu, în Ploiești erau ceva mai multe librării decât acum, iar eu eram la începuturile „carierei” mele de bookaholică și-mi cheltuiam alocația pe cărți. Iar best seller-ul lui Douglas Carlton Abrams este una dintre achizițiile care a ajuns atunci în biblioteca mea. Și care mi-a provocat ceva conflicte cu profii în orele cărora citeam pe ascuns, dar asta e altă poveste…

Jurnalul pierdut al lui Don Juan este o combinație perfectă între un roman de aventuri și o poveste de dragoste, dar și o frescă elocventă a unui imperiu aflat într-o epocă tulbure, în ciuda gloriei evidente. Povestea se remarcă prin firul narativ alert, care menține cititorul atent, prin scene romantice îndrăznețe exact atât cât trebuie, prin descrieri fascinante ale Sevillei de secol XVI și prin personaje construite cu finețe psihologică.

În versiunea lui Carlton Abrams descoperim un altfel de Don Juan decât mulți dintre noi s-ar aștepta. Un personaj complex, cu trăsături morale excelent conturate care ne face să ne gândim de două ori înainte de a-i blama stilul de viață ales. Un aventurier care trăiește la limită nu pentru că nu se teme de nimic, ci pentru că nu are nimic de pierdut. Un cuceritor care pare incapabil de legături emoționale. Dar care, de fapt, marcat de abandonul mamei pe care nu a cunoscut-o niciodată, își neagă  dreptul la iubire și se refugiază în sosia ei carnală, păstrând însă în același timp un respect deosebit pentru toate femeile care trec prin viața lui. Un spion înzestrat și un spadasin talentat. Și, mai ales, un om extrem de singur și prea puțin fericit…

Și, așa cum am spus, nu doar portretul lui Don Juan Tenorio uimește prin acuratețe. Cititorului i se relevă încetul cu încetul caracterul ușor îndoielnic și manipulator al marchizului Pedro de la Mota, dar și loialitatea și încrederea de neclintit a lui Cristobal, vizitiul – și păstrătorul secretelor – lui Don Juan. Iar lor li se alătură, într-un alt contrast evident, Alma, curtezana îndrăgostită fără speranță de seducătorul care-i fusese cândva mentor și frumoasa Doña Ana, fecioara care dărâmă toate zidurile ridicate de Don Juan în fața iubirii, reușind să scoată la iveală sentimente de mult uitate…

Jurnalul pierdut al lui Don Juan nu este neapărat despre un erou libertin care sfidează autoritatea abuzivă a Inchiziției Spaniole. Este despre curaj și asumare, și este despre cutumele unei societăți orbite de mirajul bogăției, dar și supuse în același timp, puterii inchizitorilor care, în numele religiei, încalcă chiar poruncile biblice. Vorbim despre un roman ce aduce în prim plan elemente sociale care sunt încă mult mai actuale decât vrem să credem. Și despre o poveste de iubire mult mai pură decât am fi putut să ne imaginăm la început.

Long story short, Jurnalul pierdut al lui Don Juan e o carte care merită citită pentru scriitura ei extrem de faină și pentru subtilitatea analizei psihologice, care ia amploare capitol după capitol. Este o poveste alertă, cu detalii istorice valoroase, cu tipologii de personaje vaste și foarte bine modelate, cu elemente senzuale rafinate și cu un final absolut neașteptat pe care vă invit să-l descoperiți singuri…