Cei care mă cunosc, știu că uneori petrec ore în șir pe YouTube căutând lucruri noi de ascultat. Muzică faină, care nu prea se mai dă la radio în zilele noastre… Așa am descoperit multe voci mișto și multe piese pe care acum le ascult pe repeat. Și tot așa am descoperit și trupa SPAM, care mie chiar mi-a picat cu tronc.

Prima dată am nimerit un cover fantastic făcut de ei după Ține tu luna, a lui Gyuri. Era la doar câteva zile după dispariția lui și m-am trezit plângând singură, în fața monitorului, în pauza de masă… Apoi, evident, am început să caut alte și alte cântece de-ale lor.

Iar ce-am descoperit mi-a plăcut. Trupa SPAM face muzică bună și, cel mai important, face o muzică sinceră și pozitivă. Versurile lor sunt scrise cu suflet, și asta se simte. Sunt îndrăgostiți iremediabil de ceea ce fac, și asta se reflectă în fiecare partitură. Cântă doar în limba română, și asta mi se pare foarte tare. Deși sunt sigură că muzica lor ar suna la fel de bine în orice limbă de pe planetă…

În 2015 au lansat primul lor album, Drumul. Cincisprezece piese, plus un bonus track. Fiecare cântec, cu povestea lui. Fiecare poveste spusă cu aceeași măiestrie muzicală și cu aceeași onestitate în glas.

Acum, doi ani mai târziu, SPAM revine cu Facem Dragoste, albumul pe care îl lansează luni seară în Quantic și pe care îl puteți comanda de pe acum, chiar la un preț special 😉 Muzica lor rămâne la fel de frumoasă. Ce zic eu aici? Muzica lor devine chiar mai frumoasă. Piesa care dă și titlul albumului este absolut genială. La fel ca și Eu nu știu să plâng, pe care eu cred că am ascultat-o deja de 100 de ori…

Long story short, SPAM e una dintre trupele pe care, dacă n-ați descoperit-o până acum, e musai să o faceți. Pentru că viața e mai frumoasă cu muzică bună. Iar muzica lor chiar e bună 🙂 Enjoy!